You are currently browsing the tag archive for the ‘monstrul’ tag.

René Magritte - Surprise Answer

 

o chestie pe care am scris-o cand eram mai mica, adica acu vreo 6 ani, si peste care am dat in timp ce cotrobaiam prin amintiri… am lasat-o asa, cu exprimarea celor 15 ani pe care ii aveam atunci…
 

 imaginea: René Magritte – Surprise Answer

 

Monstrul

 

Noaptea adanca invaluia totul. Numai sus de tot se vedeau presarate miliarde de cristale si diamante fara nume. Din cand in cand, cate o stea se desprindea de pe bolta cu o viteza ametitoare, lasand o urma de adio celor de aici, de jos…
“… Si Ghilgames se lupta. Monstrul Humbaba, intors si reintinerit dupa atatea milenii de odihna, era de neinvins. Enkidu murise demult. Samas, Zeul-Soare, fusese uitat pana si de legendele nemuritoare.
Numai doi mai traiau si erau inclestati pe viata si pe moarte. Codrii lui Humbaba crescusera de doua ori mai vigurosi iar lianele ce se impleteau pareau lanturi grele de ocnas.
Padurea se apleca, apele ieseau din matca lor, muntii vuiau de ragetele lui Humbaba; simturile isi perdeau orientarea, incat privirile se rataceau iar urechilor le lipsea auzul.
In cele din urma, dandu-si seama ca va pierde si aceasta din urma lupta, Humbaba chema de partea lui fortele intunericului, tenebrele si sufletele ratacite din Infern. Porunci lianelor, iar acestea se desprinsera din copaci si, manate de Furiile dezlantuite, se aruncara flamande asupra lui Ghilghames; ii impresurara mai intai mainile si picioarele, apoi prinsera a se incolaci in jurul gatului si al pieptului puternic.
Ghilghames, impotrivindu-se, taie cateva liane; insa de unde taie una crescura pe loc alte doisprezece, incat fu pe data culcat la pamant si imobilizat.
Cu o ultima sfortare, datorita calitatilor exceptionale cu care fusese inzestrat, se hotari sa forteze destinul si sa incerce imposibilul…”
***
Se uita cu uimire la ultima fraza. Oare cum ii venise in minte? Si de ce a scris-o? Nu asa concepuse el sa se desfasoare evenimentele. Il gandise pe Ghilgames inteligent, frumos, mai ales puternic si totusi hotarase sa-l omoare. Oricum, desi ii parea rau, nu prea avea de ales pentru ca, in conceptia lui, cele mai bune carti aveau un sfarsit tragic.
Si acum? Cum adica sa “forteze destinul”? Nu, nu va urma acest fir.
Se pregati sa stearga ultimele randuri, cand o ameteala si o senzatie ciudata il cuprinsera; simti ca este privit staruitor din spate. Instinctiv, intoarse capul si ceea ce vazu il facu sa incremeneasca: in spatele lui, in picioare, se afla chiar Ghilgames, nu se putea insela; era intocmai asa cum il descrisese el: inalt, frumos, puternic. Tot atunci observa ca nu se mai afla nicidecum la biroul sau, ci era inconjurat de un vid negru, cetos, dens, brazdat de firisoare aurii, ca un scurt-circuit continuu.
Nu apuca sa spuna nici un cuvant, cand il auzi vorbind pe misteriosul personaj, mai curand ca un mesaj telepatic:
” Nu am timp sa-ti explic acum cum ma aflu aici. Am venit sa-ti spun ca trebuie sa distrugi monstrul acum, pana nu e prea tarziu. Am incalcat grav legile Universului in care m-ai plamadit, contactandu-te. Trebuie sa distrugi monstrul. Acum.”
“Bine, dar… cum se poate sa existi?! Doar esti numai o inchipuire a mea, pe care am modelat-o dupa principii create tot de mine. Nu inteleg cum…”
“Nu mai am timp. Trebuie sa faci ce ti-am spus. ”
Imaginea eroului incepu sa paleasca. Disperat, scriitorul ii striga: “Opreste-te! Trebuie sa-mi spui! Nu poti pleca asa!”
Putu sa mai descifreze un ultim mesaj in noianul gandurilor:
“Vreau sa traiesc. Pe toti ceilalti i-ai ucis, insa eu nu vreau sa pier asa. Gandeste-te bine: intr-o zi, poate ca tot ce ne-ai destinat noua se va rasfrange si asupra ta. In lumea pe care ai creat-o acest lucru nu este imposibil; tu esti Creatorul, insa nu ne cunosti cu adevarat. Distruge monstrul. As vrea sa reusesti dar poate si tu, pana la urma, esti creatia altcuiva…”
***
Se trezi cu capul pe masa, peste foile scrise, apasat de o ameteala ciudata. Isi aminti visul pe loc, iar cand ochii ii cazura pe ultimul paragraf scris, tulburat peste masura, gandi: “Asadar nu a fost doar un simplu vis…”
Se hotari sa nu mai scrie nimic in acea seara si se ridica pentru a deschide fereastra, simtind nevoie de aer proaspat. Cand isi arunca privirea pe geam, ingheta: mii de radacini si liane invadasera gradina si cuprinsesera casa, iar acum toate, ca la un semnal, se aruncara asupra ferestrei pe care pana mai adineauri un om aplecat asupra foilor de scris privea cum straluceau mii de stele.

 

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 25,985 hits