You are currently browsing the tag archive for the ‘gand’ tag.

suntem ca niste muste idioate care se pocnesc de un geam deschis si se zbat si bazaie si iar se pocnesc, la cateva degete de libertate.
lumea se sprijina pe inertia asta stupida, pe miza ca vom continua sa ne lovim si sa ne lasam rahatul pe geam. iar cand unul reuseste sa scape, se simte atat de singur si de pierdut in universul nemarginit al posibilitatilor, incat se intoarce speriat si spasit in duhoarea calda a spatiului finit si familiar.

Advertisements

m-am surprins astazi transformata intr-un automat cu ochii goi. fara sa gandesc, plutind intr-un spatiu intergalactic perfect vid. cand am realizat ce fac m-am simtit parca tradata de mine insami; ca si cand mi-as fi furat cateva clipe din viata si le-as fi aruncat pe caldaram, lasandu-le sa se zbata si sa moara.

uite aici. da, doare. creste ceva de parca ar vrea sa-mi cuprinda inima dragastos, cu gingasie, cu caldura. si brusc imbratisarea sufoca, strange tot mai tare, urca si gatuie. strange teribil, raman fara aer si ma sufoc. apoi trece; ramane o durere pulsanda si umeri lasati si tristi. si degetele parca-mi atarna neputincioase si grele. si picioarele de abia mi se tarsesc pe pamant. am vazut ieri o tipa in metrou cu un tatuaj bestial: micul print cu floarea si planeta lui si langa scria niste chestii in franceza. nu-i asa ca-i dementiala ideea? si stii ca nu-mi plac tatuajele. tie ti s-a intamplat vreodata asa? ai simtit ceva din toate astea? mda, probabil te intreb din egoism. stii, mai tot timpul sunt sigura ca eu sunt singura fiinta de pe suprafata pamantului care simte ceva si care vede si care aude; cel putin atat de intens. asa cum credeam cand eram mica, ca eu sunt singurul om si ca sunt inconjurata de roboti si ca atunci cand dorm totul e incremenit si incercam sa surprind incremenirea intredeschizand ochii, dar stiind dinainte ca totul decurge perfect si nu voi surprinde nici o greseala. iar imi zici de timp? lasa-ma cu timpul; il urasc. nu-l vreau. oare? incep sa cred ca n-o sa ma ajute, de data asta. stie ca-l urasc. nu va sterge nimic. va curge, dar pe mine ma va lasa la fel. era in seara asta un nenea in metrou care voia sa se aseze si pe scaun era un ziar. l-a luat si l-a pus langa geam si ziarul a alunecat si iar l-a luat si l-a pus langa geam si iar a alunecat si apoi l-a luat si s-a asezat tinandu-l in mana. si sezand el, a vazut ca scaunul de langa el era liber si a pus ziarul acolo. tare, nu? da, sunt trista. sunt atat de trista incat as putea cuprinde copacii pe langa care trec si sa plang pe ei. si ploaia as putea-o cuprinde. si intreg pamantul si as plange mult. si ar fi atata dragoste in lacrimile mele incat pamantul s-ar desface ca o boaba de porumb facuta floricea si oamenii s-ar imbratisa si s-ar saruta razand si plangand si ar alerga pe strazi goi in ploaia lacrimilor mele si ar sari prin balti si ar deschide gura sub strasini ca sa ma primeasca. dar e atat de tarziu.. atat de tarziu. mai esti? credeam ca ai adormit. nu, nu timpul e tarziu, ti-am zis ca nu-mi pasa de el. eu sunt tarzie.. ma trec. da, probabil ai dreptate, o iau razna si sunt patetica. in metrou toata lumea sta serioasa si priveste drept in fata. asta cei care nu citesc carti de la ziare, ca am observat ca e un curent masiv asta cu cititul in metrou. dar de fapt stii ce? nu priveste nimeni drept in fata, si nici eu. toti ne uitam la fetele noastre oglindite in geam, ne privim din fata, din profil, din spate, ne aranjam suvite, ne stergem fruntea si nasul lucios, ne confectionam zambete sau fete dure si apoi, cand am terminat cu noi, privim oamenii din jur. tot in geam. si cateodata privirile se intersecteaza (da, tot in geam) si se feresc brusc. si vine momentul cand ne dezlipim ochii de pe lumea din geam si privim nevinovati in jur, ca de abia treziti din somn, fluturam din gene la imaginea noastra reflectata inca odata in usa si coboram uitand total de lumea din geamuri. ti-a fost vreodata dor? dor, pur si simplu. de orice. mi-e dor, dor rau. tine-ma in brate. am glumit.. stiu ca ai vrea dar nu poti. eu te-am facut sa vrei. am sa-ti dau o data brate si caldura. dar atunci va fi dupa tarziu. va fi lumea viselor eterne. cum o fi facut sculptorul ala din mitologia greaca? ala care a faurit o fata si era atat de frumoasa si de perfecta incat s-a indragostit de ea. ah, da, zeii i-au dat viata. pot sa fiu zeul tau si sa-ti suflu viata? sunt numai eu. numai eu. e clar. si simplu. dar mi-e atat de dor.
n-am mai scris de veacuri in tine. cand eram mica incepeam cu draga jurnalule, te rog sa ma ierti ca te-am uitat, dar am fost ocupata. nu stiu cand ma voi intoarce, stiu insa ca tu ramai la fel. si nu ai timp.

1242140632-sc-110

cand mi-e dor de tine mi-e frig.
stii.. ne-am putea incolaci in zbor, decat eu sa fiu pagina si tu mana.
ne-am visat in apus, mirosind fanul incins de caldura zilei.
ti-am zis ca au inflorit macii? ti-am zis..
vino. mi-e dor de tine.

fac o chestie foarte ciudata. ma gandesc la ceva, apoi gandurile legate de acel ceva imi aduc aminte de altceva, altceva care seamana cu un cu totul altceva.. si ma trezesc brusc, amuzata si uimita de firul luuung si incovrigat trasat intre gandurile initiale si cele la care tocmai am ajuns. si pt ca nu mi-am cracanat creierul prea tare punandu-mi gandurile sa faca spagat, ma apuc sa fac drumul invers, infasurand inapoi in ghem firul tocmai desfasurat.
bunaoara mi-a venit in minte cat de minunat ar fi sa am un job pt care tot ce-ar trebui sa fac ar fi sa modelez propozitii si fraze. propozitii si fraze despre ‘cum ar fi daca’, nu despre ‘cum este’. poate din acelasi motiv pt care nu imi gadila nici o celula, oricat de gadilicioasa, realitati proiectate in alte medii decat cel natural: muzica, filme etc
ok, apreciez sudoarea cu care sunt pictate (ma gandesc acum la filme gen ‘american history x’ sau ‘requiem for a dream’, pt ca tot am vorbit despre ele acum cateva zile si imi sunt proaspete, sau la muzica precum parazitii – intre noi fie vorba, p-astia nu-i apreciez, dar na.. ) dar mai mult NU! e ca si cum ar trebui sa ador o sfera pt singurul motiv ca e perfecta. pai n-am frate ce face cu perfectul, nu-mi tine de cald si nici de foame.
asa si cu pozele realitatii. pt ce-mi trebuie un tablou pictat si chiar imbibat cu rahat? hm?? nu sunt nici surda, nici oarba si pe deasupra sunt satuuuuula de rahatul de sub picioare, nu simt nici o dorinta, dar nici una, nici macar una mica mica uite-atat sa privesc un tablou in care sunt pictati drogati sau romani furand sau curve sau femei violate sau proxeneti sau copii murind de foame ETC. nuuuu, merci mult. prefer sa ascult valurile marii decat horcaieli de muribunzi.
am un mod bolnav de-a asculta, dar nu sunete bolnave de ralitatea creata de oameni. ci valuri de vant si de foc, batalii antice, apocalipse. valuri de ciocolata. sa ma afund in ele si sa-mi curga lasciv in auz si sa ma faca sa tremur.
mda.. oricat ai incerca sa te ascunzi, stiu ca ai o minte bolnava. stiu stiu stiu. cand stranuti si improsti cu saliva sau cand te zgarmi in nas si scoti diiiiitaimai creatura sau cand iti forezi urechile si simti niste mancarimi de-ti vine sa crezi ca toti dracii lui scaraotchi s-au strans acolo si rad dement sau cand ajungi in fata oglinzii si vezi o monstruozitate de cos galben ce sta sa crape si il apesi cu degetele aratatoare si explodeaza si improasca oglinda sau cand esti intr-o stare de lipsa totala de creier si te afunzi in glume perfide si obscene sau cand esti gata sa bagi in gura o lingurita plina cu o prajitura delicioasa si in secunda aia chiar nu mai conteaza nimic altceva sau heheee, ia uite ce i-am zis mariei acum cateva ore:
Miky: ba / Miky: cand ma intind / Miky: (acu m-am intins) / Mary Jane: m-am prins / Mary Jane: :)) / Miky: parca nu-mi mai pasa de nimic / Miky: parca as vrea numa sa ma pot intinde, orice s-ar intampla / Miky: si daca ar fi sa ma calce masina / Miky: as sta sa ma intind
cand ma intind parca mi se dilata mintea si as putea sa cuprind tot universul si sa fiu fericita si sa-l ingurgitez si sa-l legan in mine ca pe un copil nenascut si sa fiu Totul. apoi se termina intinsul si pojghita de fericire infinita crapa.
stiu. stiu ca aveti placeri macabre.
atunci lasati-ma si pe mine sa-mi manjesc sufletul cu ciocolata. sa se prelinga printre organe si oase si vene si capilare si cand oftez de placere sa-mi iasa bulburuci de ciocolata calda pe nas si urechi.
si cand bule de ciocolata ajung sa iasa pe urechi fericite, sa scriu in blog. da, v-ati prins. ascult o muzica faina.
si cum am ajuns eu la ciocolata scurgandu-mi-se prin pori? heheeeee, va iert de deocamdata de infasuratul ghemului, imi rezerv numai mie treaba asta.

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 26,464 hits
Advertisements