You are currently browsing the category archive for the ‘gand’ category.


o scena neagra. un reflector din tavan. ea goala, cu spatele. poate fire de praf in lumina reflectorului. apoi dezlantuite, mainile incep sa danseze. sa caute. corpul se tanguie, fata se stramba si gura urla mut, lacrimi de furie si de disperare, mainile cauta, cauta, smulg inima din piept si o ofera strigand mut, catre reflector, alearga nebuna catre oameni necunoscuti in costume si pantofi si cravata, incearca sa le atinga fetele, sa ii recunoasca. raman ascunsi. ramane singura. se zvarcoleste pe podea, ameninta reflectorul, isi strange corpul cu mainile, a singuratate, fata, gatul, umerii, sanii, pantecul, genunchii. ingenucheaza, pe miscarea muzicii, cu un ritm egal, ca de copulatie. isi acopera capul cu bratele.

Advertisements

cuvintele sunt niste jucarii dragute. n-am mai scris de mai bine de-un an. de ce? poate pt ca mi-am dat seama ca nu-i atat de usor sa-ti smulgi sufletul si sa-l maruntesti in cuvinte. asta am incercat atata timp sa fac. cat m-am bucurat cand am citit in raportul lui el greco a lui kazantzakis ca toate framantarile, toate gandurile, toate trairile.. erau acceptate de el, incurajate, ca pe un mucegai pe care-l lasi sa creasca.. iar cand suferinta ajungea de nesuportat, o smulgea cu varful stiloului si o privea zbatandu-se, cu ochi fericiti de artist, incantat ca durerea lui e atat de neagra incat poate forma o adevarata arta. m-am bucurat pt ca nu mi-a mai fost rusine sa recunosc ca da, uite domne, a facut-o altu mai mare, acu pot sa zic ca si eu tot asta fac: imi incurajez frustrarile, fricile, fantasmagoriile, pana devin uriase, pana se transforma intr-un cosmar a la lynch, cu adevarat artistic.. si-apoi hai sa-l facem cuvinte.
in acelasi timp am gasit o alta cale de exprimare, poate mai apropiata sufletului meu, care parca vazuta din exterior nu mai suna atat de fals. o cale careia abia i-am deschis usa si pe care sunt hotarata sa o urmez, desi drumul inca nu e conturat. imaginea. fotografia.
wish me luck, daca mai sunteti pe aici 🙂
aici sunt cateva din fotografiile mele de incepator http://www.comunitatefoto.ro/membri/luthien/ iar aici va fi blogul meu dedicat fotografiei, a carui conturare inca nu s-a terminat: http://mihaeladincaphotography.wordpress.com/.
see u later alligator 🙂

pamantul se cutremura, inalta varfuri ascutite ca niste colti pe care ar vrea sa-i infiga in univers, sa muste salbatic din seninul rece. cuvinte pe care astazi le azvarli, maine iti vor paraliza mintea prin lumile si abisurile pe care le deschid. chiar daca. seninul se retrage in vid, insangerat. lumea se deschide pentru a primi lacrimile de sange, porii se dilata insetati, firele de par se electrizeaza incremenind in unghi de 90 de grade. tegumentul e sfasiat de taratoarele care ies la mirosul intepator al sangelui, cascandu-si mandibulele cat mai larg, frenetic. zgomotul tesuturilor frematatoare e asurzitor. tarziu in noapte… ‘mi-e dor de atatea lucruri si de atatea stari’. de fapt ti-e foame nebuna de ploaie. ochii fara pleoape trebuiesc udati artificial, pentru a nu se usca. fa-ti pleoape din nemarginire. asurzitor, mai presus de toate, e ritmul. rasuflarea vietii in ceafa mortii care creeaza viata. si cat de asurzitoare e linistea de dupa ce coltii smulg cu infinita voluptate plutind in saliva o bucata de infinit. mainile, incremenite de tensiunea cu care strang laturile pantalonilor, se ridica uluitor in lateral, trase incontrolabil in sus. sus. nemarginire. nemarginire sfasiata de coltii inveninati de pofta si sete ai unui pamant orb si jilav ce se zvarcoleste in intuneric.

vara cu nopti fierbinti si miros de tei. iunie. cirese. iunie e luna mea, numai gandul la ea ma poarta catre vazduhuri albastre ametitoare.
visez la Marele Drum; la o sosea pustie la poalele muntilor, la mine in lumea larga, cu bratele intinse si razand in hohote.
era odata cand n-as fi lasat nimic in urma. era odata cand Drumul mare si liber se deschidea in mine. era odata cand simteam cum sar de pe o stanca si ma scufund navalnic in marea rece si albastra, privind ochi azi straini. ochi in care ma pierdeam, imaginandu-mi cercuri de trunchiuri de copaci, paduri si pamant reavan, imbatator.

I wanted to live on top of a mountain

but it’s cold and forsaken there without you now

I wanted to dive into the ocean of love

but I got shipwrecked on the shores of broken dreams

For you I sang songs of the nightswan

and each line I wrote was a beat of my heart

Once there was a fire in the lighthouse of my heart:

I gave you so much more than just my love

and you broke so much more than just a promise

Oh, how I tried to believe, how I loved,

How I tried to hold on to my dream;

How I wanted to live – but now I’m going home

to a place where love is more

than just a four-letter word

and as I kiss the memory of your goodnight

I’m beginning to see the light…

Si parc-un dor de viata toata m-a prins privind in urma lui…

m-am visat odata intr-o calatorie. eram in tren si mergeam spre Nepal. acei ochi erau undeva departe, in urma, iar eu le scriam o scrisoare. era o senzatie de tristete si de frica, pentru ca eram pentru prima oara departe de ei si cumva ma simteam descoperita si mica in fata intregii lumi. cand am ajuns am pornit pe o strada larga si plina de oameni imbracati foarte colorat, cu rochii lungi si largi, unii mergand, altii stand in grupuri, altii vanzand lucruri pe marginea drumului, ca la balci. drumul ducea catre poalele himalayei, care trona ca o adevarata zeita-mama a pamantului. si, peste toti si toate, mii de fluturi, imensi, colorati, zburand, dand foarte incet din aripile mari.
azi ma imbrac cu rochia mea albastra pe care scrie ‘Made in Nepal’ si maine, sau intr-o zi care va veni dupa maine, voi si ajunge acolo.

and i’m still dreaming of The Road…

trecut. prezent. viitor. prezentul nu exista, e o notiune pur fictiva. viitorul? viitorul iata-l, e deja trecut. cuvintele pe care le astern sunt deja trecute, strecurate prin sita mintii, cantarite, etichetate, cosmetizate, poate sunt deja minciuni. intreaga existenta se invarte in jurul recompenselor, a recoltei. adica a trecutului. deci unde-i morala? unde tre sa ma asez si ce fel de lentile tre sa-mi inoculez ca sa pot vedea intregul ansablu si sa-mi pocnesc una peste frunte, exclamand uimita de cat de evident era: ‘aaaaaaaah, da, asta era! de aia totul!’. am apucat de gat trecutul, mi-am lipit gura de gura lui si am tras atat de tare incat i-am smuls sufletul si l-am inghitit, pentru o secunda. dar si l-a tras inapoi, descusandu-l pe-al meu. pedeapsa pentru ca tanjeam dupa prezent.

ieri, o particica pe care o credeam pentru totdeauna in prezent, careia nu-i facusem loc in alta parte decat in prezent si viitor, s-a mutat in trecut. a plecat precum o bataie de aripa de fluture.

astazi mi-am facut mie insami loc in trecut.

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 26,049 hits