You are currently browsing the tag archive for the ‘nichita’ tag.

odata, cand visele ne vor fi scaldate de luna, am sa-ti dau o suvita de pe frunte si am sa-ti soptesc:

uneori mă tem că n-am să te mai văd, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, ca o sa te ploua pe aripi si ele se vor ascunde de privirea mea sub o frunza de pelin..
tu sa-mi raspunzi: nu-i nimic… nu-i nimic, mie-mi ploua zborul cu pene..
si-apoi sa-mi iei cuvintele, sa le-neci in mare si toate semnele de intrebare sa le apui si sa le prefaci intr-o dragoste mare…
sa ne inaltam si sa nu mai stim unde ne lasasem in urma trupurile…
sa nu ploua in mine, ci pe noi.. sa ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca si noi sa ne iubim…
va fi o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu va fi mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le vei scrâşni într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu…
ah cat de mult voi vrea sa nu se termine niciodata acea ploaie nevazuta intr-o lume concreta…

 

Tinerii

Se sărută, ah, se sărută, se sărută
tinerii pe străzi, în bistrouri, pe parapete,
se sărută întruna ca şi cum ei însuşi
n-ar fi decât nişte terminaţii
ale sărutului.
Se sărută, ah, se sărută printre maşinile-n goană,
în staţiile de metrou, în cinematografe,
în autobuze, se sărută cu disperare,
cu violenţă, ca şi cum
la capătul sărutului, la sfârşitul sărutului, dupa sărut
n-ar urma decât bătrâneţea proscrisă
şi moartea.
Se sărută, ah, se sărută tinerii subţiri
şi îndrăgostiţi, atât de subţiri, ca şi cum
ar ignora existenţa pâinii pe lume.
Atât de îndrăgostiţi, ca şi cum, ca şi cum
ar ignora existenţa însuşi a lumii.
Se sărută, ah, se sărută ca şi cum ar fi
în întuneric, în întunericul cel mai sigur,
ca şi cum nu i-ar vedea nimeni, ca şi cum
soarele ar urma să răsară
luminos
abia
după ce gurile rupte de sărut şi-nsângerate
n-ar mai fi în stare să se sărute
decât cu dinţii.

Nichita Stanescu


Imaginea: René Magritte – The Lovers

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 25,985 hits