You are currently browsing the tag archive for the ‘fericire’ tag.

 

A fost odata o Fiinta de lumina si iubire. Si fiinta asta era atat de fericita si multumita cu sine, incat nu-i mai pasa de nimic altceva decat de ea insasi. Se autoalimenta, se autosatisfacea, se incarca cu tot ce era in jurul ei, prin toate simturile, prin toti porii. Traia timp indelungat numai mirosind o floare sau ascultand vantul sau privind frunzele galbene ce cadeau din copaci de aur si arama.
Si Natura, privind la atata fericire, s-a revoltat si a spus ca e impotriva firii, e ceva mai presus de tot si de toate si o singura Fiinta vie nu poate trai astfel. Si a pedepsit Fiinta, despartind-o in doua Parti si stergandu-i orice amintire legata de viata de pana atunci.
Au ramas insa radacini adanc infipte in fiecare din cele doua Parti: doruri neclare, vise nelamurite, nazuinte, idealuri.
Si-au colindat mult prin spatiu si timp, incercand sa-si gaseasca fiecare fericirea. Totul era insa in zadar. Fiecare umbra de fericire pe care o intalneau era inselatoare si se dovedea falsa.
Si tot umbland si cautand, nici ele nu stiau ce, s-au apropiat una de alta. Nelinistea devenea tot mai mare, dorurile tot mai intense.
Cand s-au vazut, s-au cunoscut. Atat de incredibil li s-a parut insa ceea ce au intrezarit, incat multa vreme au incercat sa se convinga ca si aceea era tot o fericire dintre cele inselatoare.
Intr-o noapte, ochii li se deschisera brusc una asupra celeilalte si au stiut. Au ras si au plans. Au dantuit. S-au impletit si s-au ratacit una intr-alta. Si au redevenit Fiinta. Si ca sa nu mai pateasca precum in trecut, Fiinta a pastrat aparenta de doua Parti.
Si Natura vedea doar doua suflete care se iubeau enorm.

Advertisements

suntem intorsi invers, dupa ce ne-am fixat in tample, ochi, ganduri, degete, vise. stratul e impermeabil. carmim bratele dupa sunetul si mirosul ploii. potop sa fie si sa auzim picaturile bubuind pe membrana invelis. stam cuminti aici, sub piele, gandind in soapta, chicotind, proiectand vise cu soba si trosnet de foc pe pereti. si pentru ca stii cat imi place, dai copilareste din picioarele mele, imi musti buza si ma legeni. poate-o sa ne fie dor de prieteni si de rude. daca tii mortis, o sa-i vizitam. in doi, pentru ca altfel nu ne vor recunoaste.
asta daca ne vom aduce aminte cum se face, bineinteles.

 
anina stele-n visul tau
si zbori cu dor spre dorul meu.
sopteste-mi despre-o seara-n Crai
cu luna, brazi si gust de rai..
 

Crai de vis

odata, cand visele ne vor fi scaldate de luna, am sa-ti dau o suvita de pe frunte si am sa-ti soptesc:

uneori mă tem că n-am să te mai văd, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, ca o sa te ploua pe aripi si ele se vor ascunde de privirea mea sub o frunza de pelin..
tu sa-mi raspunzi: nu-i nimic… nu-i nimic, mie-mi ploua zborul cu pene..
si-apoi sa-mi iei cuvintele, sa le-neci in mare si toate semnele de intrebare sa le apui si sa le prefaci intr-o dragoste mare…
sa ne inaltam si sa nu mai stim unde ne lasasem in urma trupurile…
sa nu ploua in mine, ci pe noi.. sa ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca si noi sa ne iubim…
va fi o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu va fi mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le vei scrâşni într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu…
ah cat de mult voi vrea sa nu se termine niciodata acea ploaie nevazuta intr-o lume concreta…

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 26,049 hits