Autoportret

Un vârtej de simţuri. Ochi şi nări larg deschise pentru a sorbi frumuseţe.

Sunt eu, un punct îndepărtat din Univers. Poate-mi caut planeta şi floarea; poate caut prietenie; poate mă caut pe mine.

Uite-mă! Acolo, sus. Mă vezi? Nu, nu, mai sus. Da, printre creste. Un cort. Eu întinsă în iarbă, adulmecând-o. Flori. Rouă. Fluturi. Apoi seară. Trosnet de brad pe foc. Stele. Mii de stele. Fericire.

Înainte de a vedea, simt. Înainte de a deschide o uşă, mă gândesc la ce e dincolo. Sau la ce s-ar întâmpla dacă n-aş deschide-o.
Îmi imaginez scenarii. Alternative.
Am frici. Frica de regret. Frica de frică.
Cunosc prin miros. Respir un ceai, o carte, părul cuiva drag.
Am momente în care simt palpabil că trăiesc. O senzaţie care mă sufocă prin intensitatea ei. Până la următoarea gură de aer mă hrănesc din momentele alea şi reuşesc cumva să supravieţuiesc.
Pot să fie ochii cuiva.
O strângere de mână.
O adiere de vânt cu miros de flori de cireş.
O rază de soare.
Umbra genelor mele pe obraz.
O sclipire a boabelor de rouă de pe frunze, într-o dimineaţă prin munti.
O boltă plină de stele într-o seară de vară la ţară, stând întinsă în iarbă, ascultând cântecul greierilor şi numărând stelele căzătoare.
Trosnetul lemnelor în sobă.
Mirosul acelor de brad strivite între degete.
Ador muntele. Ador să-l simt cu nările tremurânde, cu ochii hipnotizaţi de plăcere; visez la un apus în Făgăraş, lânga un cort, ascultând vântul, liniştea şi propriile gânduri. Mi-e în permanenţă dor de o chitară la un foc lângă o cabană.

Odata, cineva mi-a scris o poezie. O poezie a mea, numai pentru mine.

 

vis in zbor de ochi abastri
suflet drag adanc ca marea
femeie cu dor in suflet

ce doresti in visul tau
ratacind peste carari,
sa aduci din departari?

poate corbul din inalt
sa te-nvete zborul său
poate vantul sa te-mbie
ca zefir nemuritor?

poate ceata ce-n fuioare
strange-n brate muntele
poate focul ce-si inalta
catre stele visele?

poate vrei, iubirea-n, ceruri
Impletindu-ti stelele
in siraguri,ca fuioare
sarutandu-ti gleznele?

poate ochii-ti de clestar
sa-ti insire visul-viata

sarutand cu gandul marea
poate zambetu-ti sa zboare
catre crestele alpine
si apoi din nou spre mare?

femeie cu dor in suflet
eterna ratacitoare
las in pragu-ti de lumina
aripa-mi scanteietoare

Aripa-mi albastru- sange
ochiul stang ce iara plange
aripa-mi verde inchis
si al meu dor spre necuprins.