in primul weekend din superba luna iunie am fost in retezat, un taram atat de iubit incat, la vederea primelor piscuri inca acoperite de zapada, sub un cer albastru, m-au napadit niste emotii teribile, cu dureri de burta. taramul fermecat cu ochi albastri..

eu, codruta, george, alice, madalina si bubu. dupa o noapte de picotit in tren, incovrigati, inconvoiati, cu ziare si craci de pantaloni trasi pe cap ca sa nu ma prinda curentul,

ajungem sambata la prima ora in gara din subcetate. atat de mult iubesc trenurile si garile.. dar parca gara asta le intrece pe toate! ma cuprinde asa, ca o mana dragastoasa in jurul inimii, cand ma gandesc la ea; poarta catre retezat udata cu hategana :D.
ne suim intr-un microbuz si da-i acceleratie spre creste!
cand se dezvaluie primele imagini ale varfurilor, incep sa tremur de emotie; parca, indragostita nebuneste, imi revad iubitul dupa luni de absenta. RETEZAT!! i’m madly in love with you!

coboram in carnic, facem ceva poze cu clovnu alice si-o pornim nerabdatori catre cabana pietrele.

alice trebuie manata de la spate cu batzu, ca un card de gaste; de cand si-a luat aparat foto nu e chip s-o mai desparti de el; face mii de poze, cu fiecare frunza, floare, batz, omida, limax, parau, piatra etc. eh, dar e de inteles.. asa as face si io 😀

ajungem foarte repede la cabana, ne intindem corturile si infulecam. dupa ce ne umplem ghiozdanelele cu pelerine, hartie igienica si ciocolati, pornim spre varful retezat, pe o vreme ploioasa si cetoasa. e atat de verde totul! si atata viata care clocoteste in jur, de la paraul navalnic la brazii falnici cu varfurile incetosate si clopoteii plini de picaturi de apa.

urcam prima parte a traseului prin valea stanisoara, printre jnepeni, pe poteca-paraias, sarind din piatra in piatra ca niste capre negre. apoi o luam in dreapta, incepand sa urcam drept spre varf, inotand in zapada foarte apoasa si catarandu-ne pe stanci. cand ajungem destul de sus ramanem tacuti in fata imensitatii ce ne inconjoara, de pe care se ridica din cand in cand cate un colt de nori si ceata, dezvaluindu-ne ochii albastri ai retezatului.

ajungem in varf, facem poza de grup si plecam repede, zgribuliti. ne intoarcem la pietrele pe culmea lolaia, lunga si monotona ca o zi de post, plina de lespezi colturoase si jnepeni, topaind si facand echilibristica pe muchiile ascutite ale pietrelor.

duminica pornim eu, george, codruta si bubu spre varful mare. prindem viteza, aproape alergand prin padure si, dupa ce iesim la lumina si topaim un pic pe pietre si inotam prin zapada, ajungem imediat la minunatu lac galesu. ah, cat de dor mi-era de locurile astea!
lacul e linistit ca o oglinda, cu muntii din jur reflectandu-se perfect in el. si totul e cuprins de o tacere mistica, intr-un aer rece si imbatator, cu nori si soare care razbate din cand in cand dintre ei.

bubu si codruta, care vor pleca impreuna cu alice si mada in seara asta spre bucuresti, se grabesc si o iau inainte, urmand sa faca portile inchise si sa se intoarca. george si eu dupa el, cu limba scoasa, o luam ceva mai agale in urma lor. am un mare soc pe la mijlocul portilor inchise, cand ma intalnesc cu bubu, care se intorcea, iar codruta, stupoare, ma striga din vale. imi fac io ochii mici si.. ce sa vezi: o silueta de codrut facandu-mi cu mainile. fata nebuna! cum ai ajuns acolo?! ne urlam la revedere si ne imbratisam de departe; in capatul portilor inchise vedem panta extrem de inclinata pe care s-a dat pe fund, pe zapada. povestea mai apoi codrutz ca prinsese o viteza de i se facuse inima cat un purice. ce sa mai.. femeie nebuna, vorba lu’ horhel :))

eu si george ne continuam urcusul, zi de vara pana-n seara, pe o vreme superba. soare, vant, zapada, combinatia perfecta pentru o piele prajita si inrosita bine. facem varful papusa, apoi peleaga, imi bulesc iar o glezna cu probleme, continuam sotanc-sotanc spre saua bucurei si incepem sa coboram spre gentiana. avem mare noroc pt ca valea e plina ochi de zapada si ne dam pe fund din saua bucurei pana la lacul pietrele, scutind astfel vreo ora de coborat atent si dureros pt glezna. ajungem la pietrele noaptea, dupa 10 ore de traseu, rupti si fericiti de performanta noastra.

dormim tun, lemn, bustean si foarte profund iar luni dimineata ne trangem calabalacul, vaitandu-ne de febra musculara si de pielea arsa de soare.
coboram in carnic si apoi mergem si tot mergem pe un drum luuung si prafuit, nadusiti, transpirati si rosii ca racii. ajungem in nucsoara, de unde luam un autobuz care ne lasa undeva pe drumul national. mai facem de aici vreo ora pana in subcetate; iata gara, am ajuns la timp: e 1:20, trenul nostru, zice george, e la 1:40. trenul care e in gara pleaca si trece pe langa noi, cand suntem la 100 de metri de gara. cluj – bucuresti nord. ne uitam prosteste unul la altul si incepem sa radem. am pierdut trenul. hai acasa cu autostopul. ne punem degetul mare in functiune, rabdarea la incercare si spinarile la prajit. ne ia un nene cu un taxi care ne duce inapoi la drumul national, de aici ne ia alt nene cu o dubita, care ne duce pana in hateg; aici ne urcam in alta masina, care ne duce pana-n apropiere de simeria. de aici, pe o caldura de se topeau pietrele, ne ia cineva si ne duce tocmai in sibiu, lasandu-ne la intrare. pfoaaai… cat de mult as vrea sa ma plimb prin centrul sibiului! dar nu se poate, e tarziu. dupa ceva timp de stat cu ditamai ‘B’-ul intins, opresc unii care mergeau de la arad la constanta. iuhuuu. dar ni se taie repede bucuria, cand ne loveste in ciocan, care pocneste scarita ce se pravale peste nicovala si sparge timpanul, o intreaga colectie de manele la zi, calde si puturoase ca o balta statuta. abia pe la ramnicu valcea oprim la o benzinarie iar eu ma reped in portbagaj, scot mp3 player-ul din rucsac si-mi afund exasperata castile in urechi, dand volumul la maxim si parasindu-l fara nici un regret pe george, lasandu-l prada vaicarelilor si duhorilor sonore. adorm multumita, ascultand antichrisis si ma trezesc pe centura bucurestiului, intr-o noapte cu caini urlatori din prelungirea ghencea. ia-o iar pe jos, io lipa-lipa din sandale, george boc-boc cu bocancii, ajungem la civilizatie si la ceva mijloace de transport. am sosit acasa 😦

dar inchid ochii si visez…

Advertisements