You are currently browsing the tag archive for the ‘copilarie’ tag.

stam toti copiii in cerc, in curte, si de-odata incep sa ma trag de pantaloni tare tare, atat de tare incat atunci cand le dau drumul mainile mi se dezlipesc de corp si incep sa de ridice, hipnotizate. picioarele mi se desprind si ii las pe ceilalti copii in cerc si eu imi iau zborul prin curte. zbor in ciresul galben, unde ma intalnesc cu mamaia si incepem sa mancam amandoua cirese.
acelasi lucru pot sa-l fac si in casa: ma trag tare de pantaloni, apoi mainile eliberate se ridica parca atrase de magneti si eu ajung la tavan si pornesc sa ma plimb pe sub el..
.. alta data insa uit ca pot sa zbor. alerg, alerg pe un pamant ca de smoala si fiecare pas de-al meu dureaza un ceas si el se apropie, se apropie si e intr-un timp mult mai rapid decat al meu.. si trag de picioarele inclestate si urlu..
.. si ma trezesc pe un munte intunecat, foarte abrupt. ma agat cu unghiile de el si sub mine e haul negru. si mi-e frica de cadere, fiindca iar am uitat de zbor, mi-e frica de cadere si de urlet.. si cad, si urlu..
.. si urlu pentru ca mamaia nu mai e, curtea de la tara e goala si rece, pe scaunel nu mai sta nimeni sa tricoteze ciorapi si ilice.. si urlu si mai ingrozita, pentru ca mamaia tocmai a venit de la cimitir si ne spune tuturor ca a fost in coma si noi am ingropat-o de vie..
.. si mi se face atat de frica, atat de frica..
.. incat orbesc si surzesc si ma destept intr-o lume de neinteles, intr-un spatiu cu linii si puncte, carora eu le spun insule, o lume in care teroarea pluteste in aer, un spatiu pe care nu-l inteleg si in care sunt prinsa si in care pentru a supravietui trebuie sa sar peste liniile si punctele infioratoare, dansand deasupra vidului negru, sau apelor intunecate sau haului, nici nu-mi dau seama ce e. sunt blocata in lumea asta in care ajung de fiecare data si pe care nu pot s-o inving. aici nu exista nimic altceva in afara de linii, puncte, vid, teroarea in care plutesc toate si eu.. eu fara corp, doar senzatia de eu.
nu stiu cum am scapat din haos, dar stiu ca ma voi intoarce. de fiecare data ma intorc..
.. sunt pe o strada aglomerata. merg printre oameni la care de abia ma uit, vazand mai mult o imbinare de forme si culori, asa cum vezi totul deformat pe geamul unui tren cu viteza foarte mare. si deodata ii vad ochii. in mine explodeaza totul, crapa, bubuie, implodeaza, big-bang. pot iubi! iubirea exista! o simt! o pot simti! e incredibil! nu crezusem niciodata. o aflasem in carti si filme si credeam ca acolo ramane.

Deschid ochii. sunt deja mare.. am aflat ca iubirea exista. astept sa traiesc imensitatea din vis, astept sa simt ca sufletul imi explodeaza, acum stiu ca e posibil. pana atunci.. indoiala ca mamaia n-a murit imi blocheaza mintea.. si frica de spatiul cu linii si puncte ramane, chiar daca ma intorc acolo tot mai rar…

si m-am intors tot mai rar, pana nu m-am mai intors deloc. a ramas amintirea.. din copilarie.

Advertisements

14

in seara asta mi-am adus aminte cu maria cum ne jucam. separat, ca nu ne jucam impreuna pe vremea aia.

1. v-ati ascunselea, caruia noi ii ziceam ‘fatascunselea’ a fost jocul etern si suprem, un fel de tinerete fara batranete si viata fara de moarte. l-as juca si acu, oricand, daca as avea cu cine.

la tara era cel mai fain. stateam pana noaptea tarziu si ne ascundeam prin toti copacii si pe dupa toate gardurile si surile si alergam desculti prin tarana drumului. cu mine nu se punea nimeni, ma piteam bine bine si asteptam intotdeauna sa scap turma. alergam de-mi sfaraiau calcaiele si cei care ‘se puneau’ aveau intotdeauna de furca.

la inceput numaram, ca sa ‘iasa’ toti si ultimul sa ‘se puna’.

– pe-o-bara-se-caca-o-cioara-ga-ga-ga-drept-in-gura-ta;

-an-tan-te-dize-mane-pe-dize-mane-compa-ne-an-tan-te

– nu mai stiu, le-am uitat si rau imi pare.

Read the rest of this entry »

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 26,049 hits