You are currently browsing the category archive for the ‘neaose’ category.

m-am nascut intr-un cartier plin de tigani si muncesc intr-un mediu plin de tigani. creaturile astea imi provoaca o repulsie aproape instinctiala. nu ma intereseaza nici exceptiile, nici tiganii aia traditionali, populari si pitoresti din timpurile de acum 50 de ani, nici macar personajele imposibil de neadorat ale lui kusturica; vorbesc de ceea ce vad in jur. sunt parca plamaditi dintr-o pasta de vierme parazit.
ceea ce ma ingrozeste cel mai tare, insa, e faptul ca noi, locuitorii acestei tari, nu numai ca i-am acceptat incetul cu incetul asa cum sunt si ca nu le-am corectat sau ingradit intr-un fel comportamentul, dar, uluitor, oricat ar parea de neverosimil in ochii unui necunoscator, ne-am transformat noi insine in tigani; e de-a dreptul grotesc sa mergi pe strazile bucurestiului ziua in amiaza mare: te izbeste o populatie imputita fizic si psihic. fete finute si dragute, pt care romania e vestita, injurand si tipand una la alta ‘hai fa mai repedeeee’ ‘du-te fa in pula mea’ etc, scuipand coji de seminte prin mijloace de transport si alte porcarii. grupuri de pustani de cate 18-19 ani luandu-se de fete sau intinzandu-se prin ratb-uri si vorbind ca la usa cortului. tigani care fura sau bat oameni, fara ca nimeni sa intervina, de frica. frica?! e normal asa ceva? sa-ti fie frica in propria tara de o minoritate? sa pleci de acasa scuipandu-ti in san si facandu-ti cruce ‘doamne, sa nu se ia nimeni de mine pana la serviciu’?! sa fii obligat sa tii castile in urechi cu muzica data la maxim, ca sa nu mai auzi manelele de pe telefoanele lor?
asta e bucurestiul. a devenit o gaura neagra si imbacsita, o hazna umana. pana cand? pana cand vom mai suporta toate taratoarele din jur? romania, trezeste-te!

Advertisements

tragand cu ochiu pe aci, mi-a sarit direct in el:
vizitatori: 6,660 hits

numarul asta dracesc merita sarbatorit cu o muzichie pe masura 😀

hahaha, acum cateva secunde mi-a stat inima in loc, privind google toolbar-ul, din obisnuinta. la pagina de home a blogului meu: page rank 1 😀
ciudat, pt ca nu l-am promovat aproape deloc de cand l-am mutat aici de pe defunctul yahoo 360. pur si simplu nu m-a interesat, am scris pt ca imi place sa scriu.
well.. nu pot fi intr-atat de absurd de modesta incat sa nu ma bucur pt treaba asta, urandu-mi in acelasi timp cititori de calitate in continuare 😛

daca va pasa de felul in care sunteti tratati, va dau un sfat sincer: mergeti la o clinica privata.
sfatul asta probabil ca e tare impamantenit, insa eu abia acum l-am simtit pe propria-mi piele.
luni m-am dus la spitalul de urgentza floreasca, fiind convinsa ca am apendicita. se confirma treaba si trebuie sa ma internez urgent si sa fiu operata, pt ca e destul de avansata dracovenia. dupa ce ma apasa vreo 2 doctori rezidenti si o asistenta de simt ca-mi pierd mintile de durere (da aici te doare? da domle, ma doare. da aici? da, ma doare rau. ma doare si fara sa apesi, nene), sunt unsa cu nush ce gel pe picioare si pe burta ca sa-mi puna nush ce aparat de masurat.. nu mai stiu ce, ceva la inima. pleaca tanti asistenta si ma lasa intinsa pe masa, dupa o perdea, fara sa zica nimic. stau io ce stau cu burta in sus si in cele din urma indraznesc sa scot nasul de dupa perdea si sa il intreb pe medicul boss care e de garda si care ma va opera daca are cumva un servetzel sa ma sterg de gel. atata mi-a trebuit! se rasteste la mine sa trec inapoi in pat si imi zice ca ce, un pic de gel?! (aveam intins si pe pantaloni si pe picioare si pe burta) si ca sa nu-l supar acu, inainte de operatie (?!); ca sunt tare pripita. simt cum mi se urca un fel de presiune de jos in sus si ajunge la cap; nu ma pot abtine si ii zic: ‘nu stiu cine se pripeste, daca dumneavoastra va suparati pt ca v-am cerut un servetzel’ ‘domnisoara, nu ma supara!’ racneste la mine. in fine, inghit si tac.
in cele din urma ma internez; toata lumea sta in pat, imbracata in pijamale; trebuie sa ma supun si eu, ca sa nu fac nota f discordanta peisajului. intru in ceatza totala; doctorul nu e de gasit, asistentele nu stiu nimic.. stau in pat si habar n-am daca o sa fiu operata azi sau maine. mi se baga un ditai acul in mana si imi spanzura o perfuzie deasupra patului.
maica-mea, care ajunge si ea intre timp, se intereseaza pe la pacientii din jur de ‘tarifele’ practicate; in functie de probleme, aflam ca oamenii dau de ex pt un chist pe ficat 7 milioane doctorului, 5 milioane medicului rezident si cate un milion asistentelor. in plus, cate 5 lei bagati in buzunarele infirmierelor care ii spala si schimba.
minunat! pe mine ma vor lasa sa mor daca nu am bani? sau imi vor uita vreun bisturiu in operatie?
in sfarsit, seara apare un medic rezident care imi spune ca a venit sa ma ia ‘la sala’. incepe sa-mi bubuie inima si sa ma ia durerile de burta, nu de la apendic ci de la frica.
ajung in sala de operatii, ma despoi si ma intind pe masa. salvarea e un tanar asistent de anestezie, care ma tine de vorba: ‘cum sa nu bag eu in seama un pacient care vine cu un asemenea tricou?’ (cred ca am fost primul si ultimul pacient internat intr-un spital fara pijama; aveam niste pantaloni de trening si un tricou cu blind guardian)
mi se face anestezia in coloana si de aici totul intra in blur: un fel de supa cosmica in care plutesc doctorii, cearceaful pe care il aveam in fatza ca sa nu vad cum ma opereaza, lumina si siluetele si glasurile ce razbateau de dincolo de cearceaf, conversatia cu tipul de treaba caruia se pare ca i-am povestit de munte si de anotimpul 5 si pe deasupra i-am mai dat si site-ul a5 si id-ul meu de mess.. ce mai, afacerile nu asteapta nici macar pe patul de operatie :))
apoi parca se face ca mergeam pe niste coridoare cu tavanul luminat puternic.. un tavan de lift.. alt tavan de alt coridor.. tavanul salii in care eram internata.. cineva imi spune sa-l apuc de gat.. sunt in pat. nu stiu daca dorm sau sunt treaza. incet, imi dau seama ca nu-mi pot misca nimic de la mijloc in jos, sunt sub efectul anesteziei. e foarte ciudat, incerc din rasputeri sa-mi misc degetele de la picioare si mi-e imposibil; ca si cand n-ar fi ale mele.
starea de letargie continua, probabil ca adorm la un moment dat. cand mi se limpezeste mintea realizez ca imi pot misca picioarele. sunt din nou ale mele.
nu am voie sa-mi ridic capul si incepe sa ma streseze pozitia asta pe spate in care in mod normal nu am stare nici 10 min.
vine dimineatza, vine amiaza, seara. orice incercare de a vorbi cu asistentele imi e brusc retezata de raspunsurile in 2 peri; o intreb pe doamna jeni ce imi baga in mana si pt ce e si ea imi raspunde ‘ser de dragoste’. maica-mea il intreaba (dupa ce eu i-am zis ca nu cred ca m-a operat doctorul meu, pt ca nu l-am vazut in timpul operatiei) pe distinsul doctor constantin cnezsev daca pana la urma el m-a operat si acesta ii raspunde ca ‘nu, mama. am chemat-o de acasa si a operat-o’ (domnu doctor cnezsev nici n-a pus mana pe mine; m-a operat un doctor mai mic).
seara vin pe la mine cred ca 10 prieteni din a5 si ma trezesc inconjurata si pupata si imbratisata. ce fain e sa ai prieteni! 🙂 mai nasol e cand, dupa vreo 5 min in care ma bucur si eu, apare doamna jeni, care ii da pe toti afara, desi mai erau o gramada de alti vizitatori in salon.
partea buna e ca nu am avut f mult timp in care sa ma plictisesc, pt ca dragele de ioana si mada si mai ales draga de lumi au venit si au stat de veghe langa mine si m-au indopat cu compoturi si iaurturi 😀
se pare ca cele 2 milioane date de maica-mea doctorului cnezsev nu prea si-au avut rostul; probabil ca, pt a fi tratata cat de cat omeneste, ar fi trebuit sa-mi cumpar o intreaga echipa medicala, cu doctori, asistente si infirmiere.
imi spunea cineva: ‘ai avut noroc ca a fost o operatie usoara. ca la ce medic ai nimerit…’
acum stau si-mi plang de mila pt ca tre sa-mi iau adio de la munte in urmatoarele 6 luni. si deja mi-e atat de dor 😦

later update: iata ce tocmai mi-a dat alice, gasit pe net:
Maria Clara spune:

Buna ziua.
Am o intrebare pentru Stimabilul Dr. Cnezsev.
Cum se numeste atunci cand un Doctor cere un imprumut de 6 mii de euro, unui pacient exact inainte de operatie, insa nu nu il mai opereaza deoarece pacientul moare iar imprumutul ramane la medic definitiv in ciuda eforturilor familiei de a-si mai recupera banii?

Astept raspunsul dumneavoastra.

O zi buna in continuare.
(http://www.doctorbun.ro/doctor-constantin-cnezsev_1008.html)

am vazut azi o domnisoara naucitoare. prin culorile care te izbeau cand te plimbai cu privirea de-a lungul domnisoarei respective: pantaloni roz turbat, bineinteles extrem de stramti, curea cu o inima din strasuri sclipicioase, o bluza de copii emo formata dintr-un fel de maieu negru si o chestie ca un fel de supramaieu, alba si atarnatoare si cu diverse chestiutze pe ea (probabil erau capete de mort sau ursuleti), pe deasupra trona un hanorac vernil din aceeasi categorie de culori turbate.. hanorac dotat cu cireasa de pe tort: o gluga galbena. geanta rosie. si la gat o inima albastra. imi pare rau ca n-am putut vedea ce avea in picioare, dar presupun ca niste tenesi d-aia negri luciosi de cocalari emo. asta daca nu avea niste pantofiori mov 😀
ii multumesc cerului, parintinor, neamurilor, catzelului, purcelului, sfantului sisoie.. oricui o fi de vina pentru faptul ca m-au aparat de a ajunge asa 😐

puse pe rafturi

file din poveste

vizitatori

  • 26,077 hits