astazi am vazut un om orb. in tramvai. fara insotitor. fara baston. statea pe jumatate de scaun, foarte incordat, cu fata drept inainte. la un moment dat a coborat. m-am uitat cat am putut in urma lui. mergea cu mainile intinse, pipaind aerul, punand cu frica pas dupa pas.

 

in fata ochilor am imagini. forme. culori. cum ar fi fost daca asa m-as fi nascut? mi-e groaza.. nici nu-mi pot inchipui, mi-e imposibil. cum poti sa-ti construiesti gandurile daca nu ai imagini? cum poti trai intr-o lume pe care n-o cunosti? pentru ca nu esti strans parinteste de pamantul pe care ai nevoie doar sa-l simti, ca o cartita.
nu. traiesti intr-o lume pe care trebuie s-o vezi.
frica imi strange gatul ca o gheara si ma lasa fara suflu. mi-e frica! urlu in mine.
uneori imi pipai picioarele si mainile sa simt daca le mai am. am auzit ca cel care isi pierde un membru inca il mai simte acolo. i se spune ‘membru fantoma’.
eram fericit. chiar fara ea. chiar fara bani, traind azi nestiind cum o sa traiesc maine. eram eu, intreg, liber. atunci nu stiam asta. de ce pretuim ceva doar dupa ce nu-l mai avem?
daca as putea sa ma intorc! macar o zi. macar o zi, si as trai-o de la prima geana de lumina pana in ultima secunda. as privi rasaritul cu ochii in lacrimi, fasiile de nori, zborul pasarilor, albastrul cerului, firele de iarba unduindu-se sub adierea vantului.
as alerga la ea si i-as spune sa ma lase sa o privesc, o ora. imi amintesc cum ne iubeam ca si cand ar fi fost ultima noapte de dragoste. si cum radeam si cum, cand ea statea pe marginea patului, ii priveam incretiturile facute de intalnirea piciorului cu soldul. si colturile buzelor. si umerii ei albi. i-as mai cere o ora sa o privesc..
apusul si caderea noptii. stelele..
unde sunt? unde sunt toate? in amintiri. bajbai cu mainile intinse, facand pasi nesiguri si nestiind daca urmatorul nu ma va aduce cumva pe marginea unui hau.
poate ca in jurul meu omenirea s-a transformat. poate eu insumi sunt un monstru. poate ca cerul nu mai are aceeasi culoare. poate ca nuferii nu mai cresc pe lacuri.
si voi sfarsi in intuneric! asta dupa ce mai mult de trei sferturi din viata mi-am petrecut-o in bezna, hranit doar de imaginile amintirilor.
mama si tata, as vrea sa alerg spre voi plangand si sa-mi sarutati fruntea, spunandu-mi ca a fost un vis urat si ca totul este bine si ca ma iubiti nespus.
demoni de dindaratul pleoapelor inutile, cum sa va oblig sa-mi redati lumina? cum sa va ucid?

Advertisements