Ceahlau

 

si m-am intors la tine. dupa 6 luni. te-am gasit asa cum te lasasem. numai eu eram alta. o jumatate de suflet taiat cu toporul, inca sangerand, plutind pe oceane batute de furtuni.
si drumul spre tine ma facea sa curg. drumul prin noapte, la fel cu cel de alta data si totusi atat de diferit.
am regasit bancutele pe care statusem in picioare, in toamna, in noapte, cu capul dat pe spate si sorbind nebuneste stelele aninate-n varfuri negre de brazi. si la fel ca atunci am strigat la ceilalti sa stinga frontalele si sa priveasca cerul. dar cine are nevoie sa se hraneasca cu stele? cati mai cred intr-un suflet si cati se mai indura sa-i arunce un codru de zbor?
la fel ca atunci am dat capul pe spate si m-am hranit cu inalt, hamesita.
am trecut pe langa aceleasi stanci langa care primisem rasaritul pe ochii inchisi.
m-am oprit langa acelasi hau unde primisem atata lumina, atata caldura si atat zambet. nu m-am apropiat de el, de teama ca zambetul toamnei sa nu se transforme intr-un ranjet had.
am trecut pe langa acelasi copac singuratic la trunchiul caruia privisem marea de nori si plutisem pe ea.
si dochia ne astepta, parca incremenita acolo in curgerea anotimpurilor. aceeasi cabana. aceeasi camera..
n-am mai urcat pe toaca.. il stiam si parca ma obosea cuvantul asta greu, ‘acelasi’. pt ca eu eram atat de alta..
am stat pe bancuta de langa schit, bancuta pe care nu aveam nici o amintire si care m-a primit cu bratele deschise. si totul era atat de nou si de frumos si de scaldat in soare. si parca linistea cautata de atatea suflete in locul asta plutea si ne invaluia si pe noi.
duminica, pe drumul de intoarcere, ne-a iesit in cale un om frumos ale carui cuvinte m-au facut sa zambesc si sa curg, deopotriva. ‘traiti in prezent. viata e atat de frumoasa! trecutul nu mai exista, viitorul inca nu exista. traiti in prezent! si bucurati-va de rasarit. umpleti-va inima cu el. si iubiti. iubiti mult. totul e iubire.’ nu astea au fost cuvintele lui.. insa asta spuneau.. si-mi erau cor ingeresc pentru auz si tortura pentru inima.
am primit primavara. si am imbratisat-o. cu cat coboram, cu atat mai mult ma adanceam in ea. am regasit locuri cunoscute, dar frumusetea lor a invins frigul din mine. si am auzit copaci cantand! mangaiati de vant, cantau!
si iarba uscata iesita de sub zapada m-a izbit cu mirosul de fan incins de soare si-am inebunit de placere. as fi vrut sa iau cu mine toata mireasma aia, toata nebunia olfactiva!
canta si paraul pe langa care coboram si atat de fericita am fost cand am stat langa el si mi-am plimbat mainile prin apa sclipind in soare si-apoi am inchis ochii si l-am ascultat. avea atatea povesti. povesti nemuritoare.
padure nebuna! imi fusese dor de ea. am alergat in ea, prin umbre si raze de soare ce razbateau printre trunchiuri si crengi inca desfrunzite.
clipe frumoase ce se adauga in sertarele de amintiri din bibliotecile mintii. si pe care le scutur de praf si le rasfoiesc la gura sobei atunci cand in exterior e prea frig.
de abia astept sa ma reintorc la tine, Ceahlau! imi esti dulce-amarui si atat de drag!

Advertisements