odata, cand visele ne vor fi scaldate de luna, am sa-ti dau o suvita de pe frunte si am sa-ti soptesc:

uneori mă tem că n-am să te mai văd, că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori, ca o sa te ploua pe aripi si ele se vor ascunde de privirea mea sub o frunza de pelin..
tu sa-mi raspunzi: nu-i nimic… nu-i nimic, mie-mi ploua zborul cu pene..
si-apoi sa-mi iei cuvintele, sa le-neci in mare si toate semnele de intrebare sa le apui si sa le prefaci intr-o dragoste mare…
sa ne inaltam si sa nu mai stim unde ne lasasem in urma trupurile…
sa nu ploua in mine, ci pe noi.. sa ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca si noi sa ne iubim…
va fi o întâmplare a fiinţei mele şi atunci fericirea dinlăuntrul meu va fi mai puternică decât mine, decât oasele mele, pe care mi le vei scrâşni într-o îmbrăţişare mereu dureroasă, minunată mereu…
ah cat de mult voi vrea sa nu se termine niciodata acea ploaie nevazuta intr-o lume concreta…

Advertisements